In urma lor a ramas goala baraca,
mirosind a obiele, a tigari strivite, a fereastra inchisa.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clantane inca din fierul minerelor,
asa cum clantane luna din fierul minerelor
acum, cu putin inainte de-a fi deschisa,
ca sa se caute-n ea scrisorile vechi si fotografiile vechi
ale timpului.

Soldatii cei tineri stau dati cu ceara
pe fete si pe maini, ca sa luceasca
dati cu ceara ca sa luceasca, dati cu ceara,
si asezati intocmai asa cum erau in secunda
cand viata s-a rupt si moartea a-nghitit secunda.

Stau asa nemiscati, ne-ncetind sa luceasca,
si noi ne uitam la ei cum am privi luna
rasarind chiar din mijlocul pietii.

Pentru noi, care suntem acum de-o varsta cu ei,
desi stau de ani lungi in vitrina,
pentru noi, care i-am ajuns din urma si trecem de ei,
si inima batand avem, si memorie,
o proaspata, din cale-afara de proaspata memorie,
soldatii cei tineri s-au asezat in vitrina
si se imita pe ei insusi intr-una,
ca si cum ar fi vii.