Lucurile marunte | Trecem prin timp atat de repede Vreau sa ma opresc pentru cateva secunde Sa pot admira si lucrurile marunte Ce au fost create si cu delicatete aranjate
Intind mana si apuc o petala cazuta O pastrez, dorind sa scriu pe ea Un vers de iubire dar sperand ca intr-o zi
Sa pot scrie o poveste intreaga!
Picaturi de ploaie se preling, de pe chipul cerului Indragostit de veselia razei de soare Atingandu-ma usor pentru a lua si eu parte La farmecul ce iubir
... Citeste mai departe »
Cerul e invaluit | Cerul e invaluit de pasiune si inconjurat de splendoare Cine sa fi dat stelelor sclipiri luminoase,orbitore Ce par a fi inzestrate cu o putere de a te rapi de realitate? Gandul zburandu-ti pe culmile cele mai inalte si indepartate... Lasa-l, nu-l opri...deschide usa aceea misterioasa a viselor E chiar aici,foarte aproape de tine...e o lume a tuturor Nu fa pasi usori cu frica de a deranja pe cineva...curaj!!!
Pamantul iti intareste picioarele, gratios Luna iti sustine
... Citeste mai departe »
Mi-am imaginat iubirea in mii si mii de feluri .Am visat-o,am dorit-o,am idealizat-o.Am asteptat-o cu emotie si infrigurare iar cand am intalnit-o, nu am stiut sa o recunosc. Nu am stiut ca visul meu se afla chiar langa mine si ca era suficient sa intind mana pentru a-l atinge. Mi-e dor sa iti privesc ochii,sa ma cufund in imensitatea si profunzimea lor.Doar ei mi-ar putea spune unde ma aflu si incotro ma indrept. Doar ei m-ar putea calauzi prin ploaie si intuneric.
Eu am murit in trecut, chiar inainte de a ma naste. De mercur instabil tin un scut la mana stanga iscata ca o moaste.
Ma pregatesc de nastere,
dorm in oul parfumat al bunicului meu care a plecat in recunoastere, chiar acum, in prezentul trofeu.
Imi fac de cap,ami fac de frunze, imi fac de cai, pentru sageti trupul
... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Scrisoare medievala | Duceam in viteza piramide de var, dar nu pentru ziduri, nu, nu. Duceam cuvintele acestei limbi romane dar nu pentru a fi spuse de guri. Noi suntem, iubito, aceiasi. Numai pietrele s-au schimbat, numai iarba. Domneste pe-aici violetul, tacerea, cleiul tamplaresc, oh, da,
cu care ne lipim bratele rupte. Noi suntem, iubito, aceiasi si nici nu se cunoaste, oh, da, ca sufletul nostru-i intors dintr-o calatorie in lumea perechilor, unu cu unu, pom cu
... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Ma las in continuare | Ma las in continuare de mine insumi plans ca-n vremea cand puneam un ochi albastru la idee, si pe deasupra o spranceana ca sa-l tina strans si-ntrors din ce e catre ce e.
Si eu m-as fi dorit un om frumos, subtire si patrat la falca, peste stafii victorios sau cel mai intelept din arca.
De coada as fi tras in sus cometa adormind in patu-mi, batut in cuie m-as fi pus pe cruci de-a lungu-mi si de-a latu-mi.
Coridor de ore, timp pierdut. Frunze zburatoare, tari de toamna. Strazile pe care am trecut in gatlejul amintirii se rastoarna. Trec secundele gravide; nasc urland picaturi de ploaie repetate, vorbe ce s-au spus, isi cauta guri
sa se lase in peretii lor pictate. Bate-o ora sus, dar pan-ajunge sunetul la creier, se-nsereaza. Dorm pavilioanele urechii, fuge pe timpane o stafie treaza.
Pietrele deschid un ochi de piatra, oasele deschid un ochi de os. Cate-un bot au cainii-n loc de ochi, si latra din trei boturi, generos. E un schimb de ochi mereu in aer. Ochiul de pisica trece-n frunze. Frunzele fosnesc cu dulce vaier
in orbitele pisicilor lehuze. Eu raman cu pleoapele deschise, aburite. Ochiul meu sticleste-n turnul primariei, si, deodata, simt cum prin orbite cu un prunc in brate-apar statuile Mariei.
Coagula tristetea deodata, ca-n valuri, trupul de margean, si trupuri de-necati zvarlea din matca privirea cand mi-o prelungeam. S-a dus si ora de azi. La radio s-a dat ora exacta: "Cling, clang" sau "Ping, pong"
Toti isi privesc ceasurile numai murdarul de mine ca si cum nimica nu ar fi, ma gandeam, sau poate chiar strigam: "Hai sa ne strangem in brate, hai, hai sa ne strangem in brate!"
Nichita Stanescu - Tinerii | Se saruta, ah, se saruta, se saruta tinerii pe strazi, in bistrouri, pe parapete, se saruta intruna ca si cum ei insusi n-ar fi decat niste terminatii ale sarutului. Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana, in statiile de metrou, in cinematografe, in autobuze, se saruta cu disperare, cu violenta, ca si cum la capatul sarutului, la sfarsitul sarutului, dupa sarut n-ar urma decat batranetea proscrisa si moartea. Se saruta, ah, se saruta tinerii subt
... Citeste mai departe »
Capul meu, ca o flacara de lumanare, mereu isi perde ochii fierbinti arzand mainile tale nevazute.
El isi hraneste lumina din seninul trunchi
pe pamant si pe mare.
Minunata prada si sprijin al foamei- pamantul - Minunat prilej de sete - marea. Flacara inceata, pierzandu-si ochii mereu fierbinti,- arzandu-ti mainile.
Nichita Stanescu - Arbor invers | Arbor invers, cu radacinile-n vant, cu talpile late ca frunza platanului, aproape plutind, abia atingand anotimpurile anului. Cu mainile crestate ca frunza de stejar, cu trunchiul cu scorbura-adanca in care dorm ursii cu capul in jos, in zadar spre-un cer de pamant vrand s-ajunga.
Mereu cu creirul gol, cu ideile rasfirate ca pe-un deal pomii rotati,
dus in nori, in scateile celor neluminati. Vazut ca in apa, mereu, si fosnind de un vant de pamant
... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Somnul cu fierastraie-n el | Somnul cu fierastraie-n el taie capetele cailor si caii alearga nechezind cu sange, ca niste mese rosii, fugite pe strazi, de la cina cea de taina.
Si caii alearga, in aburii rosii clatinand umbre. In sai, fantome. Frunze se lipesc de gaturile lor sau se prabusesc de-a dreptul in ele, cum se prabuseste umbra copacului in fantani.
Aduceti galeti, aduceti cani mari de sticla, aduceti cani si pahare. Aduceti castile vechi ramase din razboi, aduc
... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Inima | Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata. Bate si-o aud intruna si nu mai vreau sa bata De fiecare data, ca-ntaia data. De fiecare data, ca ultima data. N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra, ca miezul pietrei, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodata.
Mint ce-i care spun c-au vazut-o vreodata... Ea bate,si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata. O aud intruna, pana nu mai vreau sa bata. Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata, ... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Dreptul la timp | Tu ai un fel de paradis al tau in care nu se spun cuvinte. Uneori
se misca dintr-un brat si cateva frunze iti cad inainte. Cu ovalul
fetei se sta inclinat spre o lumina venind dintr-o parte cu mult
galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in
moarte.
Tu ai un fel al tau senin De-a ridica orasele ca
norii, si de-a muta secundele mereu pe marginea de Sud a orei, cand
aerul devine mov si rece si harta serii fara margini, si-abia
... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Frunzisuri | Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie. Amintirea
intamplarilor mele vine din viitor, nu din trecut. Deci spun: se
vor darama mari franghii de ploaie prin aerul umed care
ne-a-nfasurat inserarile.
Inima, inima, planeta misterioasa, suflete,
suflete, aer prin care se-apropie imaginile tale tandre, putin
fluturate de respiratia mea.
Se-apropie aniversarea
frunzelor lovite de ploaie,aniversarea pietrelor de caldaram in care potcoava
l
... Citeste mai departe »
Nichita Stanescu - Basorelief cu eroi | Soldatii cei tineri s-au asezat in vitrina, chiar asa cum au fost gasiti, impuscati in frunte, ca sa fie vazuti s-au asezat in vitrina, respectandu-si intocmai miscarea lor ultima, profilul, bratul, genunchiul, miscarea lor ultima, cand au fost impuscati pe neasteptate in frunte sau intre omoplati cu o flacara mai subtire decat un deget de copil care arata luna.
In urma lor a ramas goala baraca, mirosind a obiele, a tigari strivite, a fe
... Citeste mai departe »