Trecea un inger, pe un scaun negru asezat. Trecea prin aer, linistit si mandru.
Eu il priveam de la fereastra, cum prin ziduri trece ca prin fum.
Primeste-mi un cuvant, strigai, tu, ingere, impins din rai de-un vant starnit, de-o apasare a vreunui gand cu mult mai mare.
Dar ingerul tacea, trecea pe-un scaun negru stand, citind o carte veche, stralucind in legatura-i de argint, si grea.
Trecu prin blocul nou din piata. Trecu prin chioscul alamiu al statiunii de benzina, abstras, divin.
Primeste-mi, ingere, strigai, paharul care-l beau, cu vin. Painea primeste-mi-o si sarea... Mi-apasa-n coasta inserarea.
Dar ingerul tacea, trecea prin soba din odaia mea. Pe un scaun negru sta, citind o carte grea cu solzi de-argint.
Cand fu in dreptul meu, strigai -
o, ingere venit din rai, ma lasa sa m-atarn si eu de scaunul tau, de bratul tau.
Abia putui de un picior de scaun, sa m-agat din zbor.
Astfel prin aer si prin ziduri cu ingerul zburam si eu, la fel cum flutura in vant matasa unui steag infrint!
Si ma raneam de-acoperise, de ramurile verzi, piezise,
si ma izbeam de stalpii lungi, de cabluri si de sarme si de dungi...
Ma desprinsei de sus cazand in piata inserata, linistita. O, el se-ndeparta zburand, prin aer si prin ziduri strabatand cu cartea-n maini, citind cu patima necontenita.
O, el se-ndeparta si eu tot mai vroiam sa-l vad, prin seara. ...Dar el s-a dus alunecand, impins in rai ca de un vant, sau, poate, de-apasarea unui gand cu mult mai mare.
|